În perioada 13-16 octombrie 2010, Societatea de Ştiinţe Farmaceutice din România şi Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş au organizat cea de a XIV-a ediţie a Congresului Naţional al Farmaciştilor. Tema Congresului a fost „Farmacia românească de azi, pregătită pentru schimbările de mâine?”
Într-o atmosferă în care elitele au susţinut teme şi abordări foarte interesante şi inedite, Compania AC HELCOR din Baia Mare a confirmat adevărata valoare şi respectul de care se bucură printre „cunoscători” (farmacişti, medici, cadre universitare sau medicale). Nume cu rezonanţă precum prof. univ. dr. Sorin Leucuţa, preşedintele Societăţii de Ştiinţe Farmaceutice din Romania şiprof. univ. dr. Constantin Copotoiu, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş au fost mentorii unui „regal” medical în care firma băimăreană s-a detaşat între producătorii de medicamente şi suplimente alimentare de la nivel naţional.
Standul Companiei AC HELCOR a captat atenţia vizitatorilor, arătând o dată în plus că este mai cunoscută şi apreciată de farmaciştii şi medicii din ţară, decât de publicul maramureşean.
La ediţia din acest an, a fost invitat şi ministrul Sănătăţii Cseke Attila, care a declarat că „Şcoala farmaceutică românească produce farmacişti, dar a condus şi la dezvoltarea industriei farmaceutice în România. Avem astăzi mai multe fabrici de medicamente în România, ceea ce înseamnă foarte mult, atât pentru sistemul medical, cât şi pentru economia românească. Fabrici care produc apreciatele medicamente generice, care pot fi o soluţie pentru tratamentul pacienţilor”, a concluzionat ministrul Sănătăţii Cseke Attila.
„Farmaciştii reprezintă o forţă în societatea românească pentru că au curaj. Au fost primii care după Revoluţie s-au privatizat. Farmaciştii sunt printre pilonii de bază ai cercetării ştiinţifice şi ai învăţământului medical din România. Fără farmacişti nu am putea, noi medicii, să facem multe, pentru că întotdeauna ne uităm înspre farmacii, ce a apărut nou.” a amintit în deschidere dl. prof. dr. Constantin Copotoiu, rector UMF Târgu Mureş.
Încă din prima zi a Congresului, Compania AC HELCOR a susţinut prin dna preşedinte, director general Elena Pop o prezentare a traseului celor 20 de ani de excelenţă celebraţi de curând. „În anii ’80-’90, ne confruntam cu o criză de medicamente de nedescris. 75% dintre medicamentele esenţiale lipseau din farmacii. Medicii prescriau medicamentul dorit şi în paranteză un înlocuitor, iar farmacistul era nevoit să elibereze un înlocuitor al înlocuitorului. Preparam diferite reţete magistrale şi elaborări din substanţe existente la receptură, ceea ce însemna studiu intens şi răspundere enormă, dar toate acestea din dorinţa de a ajuta oamenii bolnavi.
În aceste condiţii în anul 1990 am pornit la drum cu deviza: Eu vreau să ajut oamenii şi cu un credit enorm de la bancă. Am adus medicamente de la unităţi de producţie din ţara care mai aveau, pentru a face faţă cerinţelor populaţiei.
Văzând nevoile foarte mari de medicamente ale oamenilor am început microproducţia. Am achizitionat o maşina de comprimat, o maşina de umplut capsule de laborator, matriţe de turnat supozitoare. De fapt, acesta a fost inceputul microproducţiei farmaceutice.
S-a simtit nevoia de a înfiinţa o unitate de productie şi am înfiinţat firma AC HELCOR.
Am autorizat două produse, Diclofenac şi Piroxicam, pe care în primul an le-am fabricat la scară industrială la una din unităţile de producţie din Bucureşti. În acelaşi timp ne-am amenajat unitatea proprie de producţie şi am căutat informaţii tehnologice la toate sursele posibile: – în baza de date Medline Bucureşti, – la bibliotecile facultăţilor de Farmacie şi Chimie, – am vizitat şi alte Laboratoare de Microproducţie din ţară. Însă datele legate de producţia de medicamente colectate astfel, păreau insuficiente, motiv pentru care, prin mijloacele de căutare am luat legătura cu editura de cărţi farmaceutice INTERPHARM PRESS, din SUA, care a trimis mai mullte volume cu ultimele noutăţi în producţia farmaceutică, fapt ce m-a încurajat să dezvolt mai departe producţia. Aceste cărţi au avut o importanţă crucială în dezvoltarea firmei.
Pe masură ce veniturile au crescut, ele au fost investite în totalitate în procurarea de aparatură de capacitate mai mare. Astfel, posibilităţile de producţie au crescut şi a trebuit să ne orientăm din punct de vedere al spaţiilor, prin achiziţionarea unui spatiu care s-a pretat la instalarea echipamentelor achiziţionate. Ne apropiam din ce în ce mai mult de productia industrială.
A devenit tot mai stringentă nevoia de a intra în normele şi standardele europene de producţie, GMP, motiv pentru care am investit într-un nou spaţu şi în aparatură ultramodernă, care a permis şi certificarea în anul 2000. Am fost printre primele unităţi certificate GMP de către Agenţia Naţională a Medicamentului, cu care am colaborat şi colaborăm în bune condiţii. Menţionăm că am fost inspectaţi şi de către Ogyi, Agenţia Medicamentului din Ungaria, unde facem export.
Am rămas şi rămânem unitate de producţie de generice, înscriindu-ne în standardele de calitate europeană.
După 20 de ani AC HELCOR a devenit unitate de producţie model, utilă pieţei farmaceutice
Cu o strategie pe termen lung şi planuri solide de viitor HELCOR îşi întăreşte angajamentul de continuitate şi excelenţă.
Am ţinut legătura cu facultăţile, colaborând în studii de stabilitate, studii de formulare şi reformulare, şi studii de bioechivalenţă. Şi actualmente colaborăm cu unele catedre ale facultăţilor de Farmacie din ţară. Revenirea la ALMA MATER este totdeauna de bun augur.
Personalul de producţie, de distribuţie şi de administraţie s-a format din mers şi astăzi fac faţă la toate provocările. Cei peste 100 de angajaţi îşi fac datoria în mod onorabil şi fac eforturi pentru a face faţă cerinţelor tot mai complicate ale pieţei farmaceutice de la noi.”- a mai amintit dna preşedinte Elena Pop.
A urmat „Studiul de stabilitate a produselor medicamentoase Betaprol 50mg, respectiv 100mg” a cărui conferenţiari sunt dna farm. dr. Anca POP şi dna farm. dr. Ana CANDIDATU. Sala a fost neîncăpătoare, iar atenţia de care s-a bucurat dizertaţia a fost impresionantă.
Ca o concluzie la aceste discursuri, dl. dr. chirurg Coriolan POP a făcut o paralelă între profesia de chirurg şi cea de farmacist „ambele profesii presupun mult risc în luarea de decizii, decizii care privesc sănătatea şi chiar viaţa oamenilor. Dacă sunt abordate cu profesionalism şi multă responsabilitate, ambele îţi aduc multe satisfacţii”.
Cu această ocazie, Compania Farmaceutică AC HELCOR a lansat pe piaţa suplimentelor alimentare primul „Resveratrol” produs în România, antiinflamator, antitumoral, antioxidant, hepatoprotector, antiaging şi cu rol profilactic. Cercetările ştiinţifice au pornit de la faptul că francezii au incidenţă mai mică în bolile cardio-vasculare, datorită faptului că sunt mari consumatori de vin roşu. Un comprimat de 50 mg Resveratrol produs de Compania AC HELCOR este echivalentul a 25 l vin, fără a produce efectele nocive ale alcoolului. Aşadar, HELCOR se reinventează şi ţine pasul cu cele mai noi descoperiri în domeniul medical!
În loc de concluzie, putem spune că AC HELCOR a folosit „reţeta” corectă, „dozând” în părţi egale profesionalismul, priceperea, perseverenţa şi dorinţa de a prospera, astfel ridicând cu încă o treaptă nivelul său calitativ şi competitiv!
Doina MACOVEI